Finanțele Publice se țin scai de un vechi consilier județean, fost vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Olt, care este acuzat de Fisc de evaziune fiscală. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt susține că firma de construcții pe care alesul o deține ar fi utilizat facturi fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Este vorba de consilierul județean din partea UNPR Pavel Belinski, care susține că este nevinovat. De altfel, procurorii i-au dat dreptate, și, nu demult, și Tribunalul Olt a respins ca nefondată plângerea formulată de Fisc împotriva ordonanţei dispuse de Parchetul Olt în dosarul nr. 124/P/2015, în care Belinski a fost cercetat. Asta după ce instanța a desfiinţat de două ori soluţia de clasare dispusă de parchet şi a trimis cauza procurorului pentru a completa urmărirea penală.
__________________
Fiscul a sesizat organele penale în urmă cu cinci ani în legătură cu suspiciunea potrivit căreia firma lui Belinski, SC General Construct SRL, ar fi utilizat facturi fictive în urmă cu mai mulți ani, mimând achiziția unor materiale de construcții în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Pavel Belinski susține că este nevinovat și că facturile la care reprezentanții Fiscului fac referire au fost documente reale și că materialele de construcții achiziționate ar fi fost folosite la lucrările pe care firma sa le-a făcut la un bloc ANL.
„Este vorba de construirea unei scări de bloc ANL, pe care firma a făcut-o în calitate de subcontractant al SC Scadt SA. Materialele pe care le-am cumpărat au fost băgate acolo, la bloc. Au zis că facturile au fost fictive și că trebuie să plătesc 100 de milioane de lei (vechi – n.r.). Au mai pus apoi 100 de milioane, și încă una, că au calculat penalități, îmi cer vreo 300 de milioane. În realitatea nu am nici o datorie la stat, sunt nevinovat, materialele le-am folosit la bloc”, a declarat Pavel Belinski.
Procurorul de caz i-a dat dreptate și, prin Ordonanța din 30 august 2017, a clasat dosarul înregistrat sub numărul 124/P/2015. Finanțele Publice au urmat procedura, plângându-se prim-procurorului, care a menținut soluția, atacată, ulterior, în instanță. În 2018, Tribunalul Olt a admis plângerea Fiscului, a desfiinţat soluţia de clasare și a dispus completarea urmării penale de către procurorul de caz.
Anul trecut, Fiscul s-a plâns din nou instanței și din nou Tribunalul Olt a trimis dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale, și din nou dosarul a fost clasat. Și iarăși Finanțele Publice au mers în instanță. Da data aceasta, însă, Tribunalul Olt a respins acțiunea Fiscului.
„În baza art. 341 alin. 6 lit. a C.P.P. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta ANAF-DGRFP Craiova-AJFP Olt (…), împotriva ordonanţei dispusă în dosarul nr. 124/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Menţine soluţia ca fiind legală si temeinică”, a decis, în urmă cu patru zile, instanța, hotărârea fiind definitivă.
Pavel Belinski s-a numărat cu ani în urmă printre cei mai importanți constructori din Olt, pierzând apoi din ce mai mult teren pe piața construcțiilor, tocmai pentru că nu s-a abătut de la lege, după cum spune el însuși.
„Am fost cinstit, mi-a fost frică să fac manevrele pe care alții le-au făcut. Toate licitațiile pe care le-am câștigat le-am câștigat corect. Și tocmai pe mine m-a găsit să mă acuze acum Anaf-ul”, s-a plâns Belinski.
SC General Construct SRL se află, din 2015, în procedura generală de insolvență, înregistrând debite către 11 creditori.

Pavel Belinski se numără și printre cei mai vechi consilieri județeni din Olt, el îndeplinind această calitate din 2004, în mandatul 2012-2016 ocupând chiar funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.


































