Părinţii copilului ucis de la o anestezie se află la Institutul Naţional de Medicină Legală, urmând să ridice trupul neînsufleţit al micuţului. Aceştia au anunţat că vor da în judecată clinica, iar medicul care a făcut anestezia este cercetat penal şi va fi audiat de către poliţiştii din Argeş.
Băieţelul în vârstă de patru ani a murit la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, după ce organele au început să îi cedeze rând pe rând, până în momentul în care a intrat în stop cardio-respirator.
Ministrul Sănătăţii face acuzaţii grave faţă de clinica din Piteşti unde copilul de patru ani a intrat în stop cardio-respirator. Victor Costache a declarat faptul că băieţelului i-au fost administrate un cocktail de analgezice foarte puternice. Una dintre aceste substanţe a fost cea din cauza căruia a murit şi Michael Jackson. Între timp, clinică a fost închisă doar teoretic deoarece programările curgeau pe bandă rulantă, iar oamenii susţin că au încredere în medicii de acolo.
Iniţial, clinica a primit o amendă de 20.000 de lei de la inspectorii DSP Argeş, pentru că aceasta nu are Secţie ATI. Ulterior, aceştia au revenit seara la clinică şi au decis supendarea întregii activităţi.
Între timp, după decesul copilului, politistii argeseni au schimbat incadrarea faptei. Anestezistul este cercetat pentru ucidere din culpă.
Sursa: romaniatv.net