Gigi Becali despre scandalul cu băncile: “Eram în puşcărie când spun ei că am spălat banii, în 2013”

Foto: b1.ro

Gigi Becali a intrat marţi seara în direct la România TV, unde a vorbit despre înştiinţarea de a-şi muta toate conturile la o altă bancă, din cauza procurorilor DNA.

“M-au chemat de la bancă şi mi-au spus: domnule Becali, trebuie să vă mutaţi conturile la o altă bancă. Dumneavoastră, fetele, soţia şi nepoţii şi toate firmele. E o situaţie pe care nu putem s-o suportăm. Este vorba despre o şicanare a procurorului, care solicită tot timpul să afle date despre fiecare tranzaţie pe care o faceţi. Banca nu vrea să se confrunte cu aşa ceva”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Solicitarea are loc în contextul dosarului penal în care DNA a cerut urmărirea penală a lui Gigi Becali pentru spălare de bani. “Probabil e vorba de acest dosar, dar ordonanţa aia a fost desfiinţată de un judecător. A fost o ordonanţă de sechestru pe toate conturile mele, care a fost desfiinţată în totalitate, de judecător, iar instanţa spune: se ridică sechestrul de pe toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale domnului Becali“.

Banii pe care ei spun că i-am spălat… Eu eram în puşcărie, în 2013. Familia mea, pe numele nepotului, a obţinut o despăgubire de la statul român, printr-o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel şi rămasă definitivă la ÎCCJ (…) După cinci ani vine procurorul şi spune că evaluarea aia care a fost validată de ÎCCJ, nu ţin cont de ea, nu mă interesează, eu fac alta, iar cealaltă este frauduloasă“, a mai spus Becali.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here