Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 3,8% în 2021, conform indicelui inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, scrie Agerpres.
În 2019, taxele şi impozitele au fost majorate cu 4,6%, reprezentând indicele de inflaţiei. Primăria Capitalei explica într-un comunicat, la momentul respectiv, că prevederea legală este imperativă. „Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul General al Municipiului Bucureşti adoptă hotărâri privind impozitele şi taxele locale pentru anul fiscal următor. Conform articolului 491 alin.1 şi alin. 2 din Codul fiscal, nivelul impozitelor şi taxelor locale se indexează, anual, până la 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior. Având în vedere faptul că prevederea legală este imperativă, instituţia noastră a pus în dezbatere publică proiectul de impozite şi taxe locale pe anul 2020 ce prevede indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6%”, se arăta într-un comunicat al PMB.
Primăria mai preciza că pentru locuinţe persoane fizice rezidente creşterile sunt de 4 – 7 lei garsonieră; 4 – 9 lei apartament cu două camere; 7 – 12 lei apartament cu trei camere; 9 – 18 lei apartament cu patru camere.
Sursa: romaniatv.net



































