Traficul rutier este oprit, pentru aproximativ 4 ore, pe DN 6 Caracal – Alexandria, la kilometrul 160, în zona localității Stoenești, județul Olt, ca urmare a începerii operațiunii de ridicare a vagoanelor deraiate pe magistrala 900, informează Centrul INFOTRAFIC.
Circulația este deviată pe varianta ocolitoare, respectiv Mihăești – DJ679 Seaca-Văleni – DJ546 A Stoicănești-Drăgănești Olt – DJ546 Mărunței-Brebeni-Slatina – DN6 65 -limita județul Dolj.
Polițiștii rutieri se află în principalele noduri rutiere pentru a asigura fluidizarea traficului
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii îi sfătuiesc conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.
23 de trenuri de călători care circulau pe ruta Caracal-Drăgănești –Olt au fost anulate. Patru garnituri circulă acum pe trasee deviate, iar alte 16 trenuri de călători circulă cu transbordare între cele două gări. Potrivit unor surse din cadrul CFR, miercuri, trenurile de călători care circulă pe această rută au cumulat întârzieri de 800 minute.
Deviate pe trasee ocolitoare sunt și 30 de marfare care erau programate pe această rută.
Un tren marfar cu 37 de vagoane încărcate cu cereale a deraiat între Stoenești și Drăgănești-Olt, județul Olt.
Președintele Uniunii Teritoriale a Sindicatului Mișcare Comercial, Regionala CFR Craiova, Cristi Cațilă, declara, marți, că anchetatorii au descoperit că garnitura a sărit de pe șine pentru că ar fi avut o încărcătură prea mare.
Procurorii din Caracal au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul feroviar.