Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a vorbit, joi, la o televiziune on-line, despre procesul în care are calitatea de inculpat pentru constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc, susținând că acest proces nu îl va afecta în contextul în care va candida pentru o funcție publică, „pentru că oamenii știu adevărul”.
Președintele PNL Olt a reamintit că instanța de fond, respectiv Tribunalul Dolj, a pronunțat achitarea sa în acest proces, pe motiv că faptele nu au existat, dar că dosarul va fi rejudecat după ce inculpații condamnați în respectiva cauză au făcut apel.
„Am avut acel proces în care am fost achitat pe motiv că faptele nu există, adică sunt nevinovat. Au fost doi, trei din acel dosar care au primit condamnări și au făcut apel, moriv pentru care dosarul a fost trimis spre rejudecare.
Pot fi speculații că dacă a fost trimis spre rejudecare cade acea achitare. Dar nu putem să negăm evidența că un complet, în urma judecării acelui dosar pe parcursul a trei sau patru ani, a decis că sunt nevinovat, că faptele nu există; nu că s-au prescris, nu că a intervenit vreo cauză de înlăturare a răspunderii, ci că ele nu există.
Achitarea poate să intervină când fapta nu există, unde nu mai există dubiu, când a intervenit prescripția sau o cauză care înlătură tragerea la răspundere penală.
Am fost trimis în judecată pentru niște presupuse fapte care în realitate nu au existat.Dar eu, ca întotdeauna, am avut și am încredere în justiție, chiar dacă m-a afectat, pentru că a început în 2011, pe un conflict de interese, și s-a finalizat în 2017, când a intervenit această achitare. Și, în urma apelului, încă mai trenează. Vorbim de 9 ani de zile în care toate atacurile asupra mea s-au bazat pe această chestiune, în care o instanță, chiar dacă nu a fost definitivă acea decizie, a spus că faptele, în ceea ce mă privește pe mine, Liviu Voiculescu, nu au existat. Punct”, a declarat Liviu Voiculescu.
Prin urmare, chiar dacă instanța nu s-a pronunțat încă pe dosarul aflat în rejudecare, liderul liberalilor nu crede că procesul îl va afecta dacă va alege să candideze pentru o funcție publică în acest an, pentru că „oamenii știu adevărul”.
„Nu cred că mă mai poate afecta pentru că eu am fost în toți acești ani, eu am vorbit de foarte multe ori despre acest lucru și am vorbit-o deschis. Nu m-am ferit niciodată, indiferent cine m-a întrebat, de a discuta deschis. Și atunci oamenii cred că știu adevărul, oamenii cunosc punctul meu de vedere. Dacă mai este cineva care dorește informații suplimentare sau alte discuții, eu sunt… ăsta sunt, sunt ca o carte deschisă”, a mai spus Voiculescu.
Președintele PNL Olt nu a suflat un cuvânt însă despre încercarea sa disperată, în timpul cercetării penale, de a nu ajunge în boxa acuzaților, alegând să plătească un interlop care îi promisese că îl va putea scuti de emoțiile unui proces. Este adevărat că nici moderatoarea emisiunii în care președintele PNL Olt s-a destăinuit nu i-a pus o întrebare pe acest subiect.
Mai precis, în timpul cercetării penale, Voiculescu i-a dat câteva zeci de mii de euro omului de afaceri Marian Lazăr, zis Chinezu’, ca să-l scape de Justiție pe calea cumpărării de influență. Acesta nu s-a ținut de cuvânt, așa că polițistul a decis să îl denunțe pe afacerist, care a fost el însuşi trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fiind condamnat de Tribunalul Olt la patru ani de închisoare cu executare.