Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt au efectuat, luna trecută, acțiuni de control în mai multe unități de alimentație publică din județ, în urma cărora s-au aplicat mai multe sancțiuni.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt a desfășurat acțiuni de control în domeniul igienei alimentare, în vederea preîntâmpinării apariţiei unor episoade de toxiinfecţii alimentare, în urma consumului de alimente.
Astfel, au fost efectuate 129 controale, din care 12 verificări au vizat unităţile autorizate, respectiv abatoare, unităţi de produse din carne, centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, iar 117 verificări au fost realizate în unităţi înregistrate sanitar veterinar, respectiv restaurante, braserii, fast-food-uri, pizzerii, laboratoare de cofetărie/patiserie, puncte mobile, supermarket-uri, magazine alimentare, magazine de desfacere a peştelui, carmangerii, măcelării .
„Cu ocazia acestor controale au fost depistate nereguli de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în unităţi înregistrate sanitar veterinar, respectiv igienă şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetarea necorespunzătoare, lipsă monitorizare temperatură pentru spaţiile cu regim termic controlat, dosare medicale ale angajaţilor cu termen depăşit, nerespectarea programului de autocontrol”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate cinci avertismente şi o sancțiune contravențională în valoare totală de 1.200 de lei.


































