Generalul Lucescu, în comă la spital. Viața lui, salvată în ultimul moment printr-o premieră medicală la Spitalul Caracal

Generalul Constantin Lucescu din Caracal a trecut, săptămâna trecută, printr-un moment de cumpănă, el ajungând în comă la spitalul orașului.

Potrivit jurnalistului Doru Tudor, la mijlocul săptămânii trecute generalul Constantin Lucescu a ajuns în comă la Spitalul Municipal Caracal, adus de omul de afaceri Marian Doldurea.

„Numai promptitudinea, profesionalismul și omenia unor OAMENI a făcut ca viața generalului să fie salvată. Adus în comă la Spitalul municipal Caracal de către ing. Marian Doldurea și preluat de către o echipă de medici, din care au făcut parte dr. Dănuț Ghiță, dr. Alexandru Nicolaescu și medicul chirurg Silviu Popescu, dar și asistenta Monica Nicolaescu. Aceștia au hotărât de urgență operarea și introducerea unui cateter în venă pentru a permite administrarea substanțelor medicamentoase”, a scris, pe rețelele de socializare, Doru Tudor.

Procedura aleasă de către echipa medicală s-a dovedit salvatoare pentru viața pacientului, aceasta fiind chiar o premieră medicală pentru spitalul din Caracal, potrivit jurnalistului citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here