Două autoturisme au fost implicate, azi dimineață, într-un accident rutier produs pe raza localității Salcia. Evenimentul s-a soldat cu două victime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
„În această dimineață, pe Drumul Național 65, la intersecția cu Drumul Județean 677, pe raza localității Salcia, a avut loc un eveniment rutier pe fondul neacordării de prioritate, fiind implicate două autovehicule. Polițiștii Serviciului Rutier sunt la fața locului pentru cercetări”, a declarat Alexandra Dicu.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare.

„O femeie, în vârstă de 46 de ani, cu dureri în zona bazinului, a fost transportată la spital și un bărbat, în vârstă de 22 de ani, a refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor specifice și pentru sablarea carosabilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



































