„Un minor în vârstă de 13 ani, în timp ce traversa strada, a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Drăgăneşti-Olt. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,04 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Urmează să fie condus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe se sânge.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
Copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Oamenii legii i-au întocmit șoferului dosar penal, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





































