Românii nu au ascultat sfaturile autorităților ci s-au bulucit în marile magazine din orase. Mai multe imagini circulă pe internet.
Autoritățile au anunțat clar că oamenii să nu se precipite și să nu se panicheze din cauza coronavirus pentru că vor fi anunțate din timp toate măsurile care trebuie luate. Singurele provizii pe care trebuie să le facă sunt cei a căror viață depinde de anumite medicamente, bolnavii cronici, care trebuie să aibă stocuri pentru mai multe zile, indiferent de situație.
În schimb, foarte mulți români s-au înghesuit isteric în magazinele din țară. Pe internet circulă o mulțime de imagini cu astfel de situații. Iată două cazuri doar în București și Ploiești, însă situația e la fel în mai multe zone.
„În perioada următoare, marile reţele comerciale vor lua măsurile ce se impun pentru a se evita aglomerările din cadrul magazinelor, reamintind consumatorilor că există posibilitatea achiziţiei online de produse alimentare şi nealimentare fie direct de la comercianţii care au acest serviciu, fie prin aplicaţii specializate”, informează un comunicat al MS.
De asemenea, oficialii AMRCR şi-au exprimat deschiderea de a reprezenta un canal de diseminare a materialelor informative ce urmează să fie transmise de către şi şi-au arătat susţinerea în vederea aplicării măsurilor de sănătate publică în acord cu noile prevederi legale.
Între măsurile discutate s-a evidenţiat aceea de a recomandă angajaţilor să evite în această perioadă călătoriile în zone în care evoluează COVID-19. În cazul oricăror suspiciuni de îmbolnăvire se impune apelarea serviciului 112 pentru direcţionarea către centrele medicale de diagnosticare, menţionează comunicatul.
Potrivit sursei, MS a agreat propunerea că AMRCR să fie informată periodic referitor la informaţiile noi despre răspândirea COVID-19.
Sursa: realitatea.net


































