S-a schimbă legea: rămâi fără permis dacă faci acest gest banal în trafic

Un simplu gest îi poate lăsa fără permis pe şoferii din România. Potrivit unui proiect de lege, claxonatul excesiv în trafic i-ar putea lăsa pe mulţi pietoni. 

Potrivit proiectului de lege, șoferilor le este interzis „să folosească în mod nejustificat sau abuziv mijloacele de avertizare sonoră” (articolul 137, punctul 16). Mai mult, la articolul 110, se prevede că „dispozitivele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 de metri faţă de cei cărora li se adresează, pe o perioadă de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să-i oblige pe aceştia să execute manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei.”

Propunerea a fost una controversată, din prisma multor șoferi, mai ales că polițiștii nu au niciun instrument prin care să poată determina claxonarea abuzivă în trafic. Acest lucru devine imposibil de dovedit, iar nici măcar cei care au inițiat proiectul nu-și pot exprima exact cum ar putea fi pusă în aplicare.

„Una este să îi dai un claxon scurt şi alta este să claxonezi până îl scoţi pe cel din faţă din sărite”, a declarat deputatul Oana Manolescu, unul dintre iniţiatorii proiectului, pentru Digi 24.

Cod rutier 2020: Noi reguli pentru obţinerea permisului auto

Autorităţile pregătesc noi reguli pentru obţinerea permisului auto din 2020. Codul Rutier a suferit deja numeroase schimbări în ultima perioadă, cel mai recent chiar luna trecută. Cu toate acestea, guvernanţii nu sunt mulţumiţi de rezultate, astfel că se lucrează la noi modificari care să facă mai sigură circulaţia pedrumurile publice. Printre acestea, şi noi reguli pentru obţinerea şi reînnoirea permisului auto.

Începând cu 1 iulie, cei care dau examen pentru obţinerea permisului de conducere trebuie, potrivit ultimelor modificări operate, să aibă cel puţin 10 clase terminate. În trecut, era suficient ca aceştia să fie la vârsta majoratului. De asemenea, pentru reînnoirea permisului de conducere, persoanele mai în vârstă vor fi nevoite să facă mai des controlul medical.

Pe viitor, evaluările medicale şi psihologice pentru toţi conducătorii auto vor fi îmbunătăţite prin actualizarea periodică a baremurilor de evaluare, penyru a elimina posibilitatea obţinerii frauduloase a acestor avize. De asemenea, se are în vedere înăsprirea pedepselor pentru cei care folosesc telefonul la volan, aceasta fiind una dintre cauzele majore de accidente rutiere.

Autorităţile au în vedere şi monitorizarea video a probei practice pentru obţinerea permisului auto, pentru a nu mai fi cazuri în care sunt favorizate unele persoane. Alte modificări au în vedere interzicerea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, dar şi majorarea perioadei de suspendare a permisului auto în funcţie de numărul de kilometri cu care a fost depăşită limita de viteză.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here