Cum este viața în Italia, după ce un sfert din populație a intrat în carantină

Sursa foto: stririleprotv.ro

Pe plan extern o stare de tensiune pune stăpânire pe Italia. Un sfert din populația țării, adică 16 milioane, de oameni din nord și din centru sunt, în carantină.

În această zonă trăiesc şi muncesc peste 600 de mii de români. Unii dintre ei confirmă, speriaţi, că vieţile lor sunt date peste cap.

Într-o singură zi, bilanţul deceselor a înregistrat o creştere de 57% – de la 233 la 366, în timp ce numărul total al bolnavilor a ajuns la peste 6.300.

Peste 16 milioane de oameni sunt izolați în așa-numita Zonă Roșie – 15 provincii din nordul și centrul Italiei care au fost puse în carantină.

Toate drumurile sunt închise de forțele de ordine, iar cei care vor să plece au nevoie de permis special de călătorie. Mulți au încercat să ajungă în alte regiuni ale Italiei imediat ce au aflat de noile restricții.

Daciana Rudan: ’’De când cu decretul, am observat vecini care se grăbeau cu valizele să plece din Milano, nu mă pot abţine să nu mă gândesc că acest lucru se întâmpla şi în alte blocuri nu doar în al meu. Oamenii au luat cu asalt gările şi staţiile de autobuz din Milano şi nu pot să nu mă gândesc ca mulţi sunt români.″

Gabriela Vişan: ″Acum s-a creat destul de multă panică, mai ales după închiderea regiunii Lombardia din Italia.″

Aeroportul Malpensa din Milano nu și-a închis încă porțile și sunt destui cei care au venit pregătiți de zbor, deși mai multe companii aeriene și-au suspendat deja operațiunile în Zona Roșie.

Pentru milanezi, viața merge mai departe, în ciuda restricțiilor. De exemplu, cei care merg la cumpărături în marile magazine trebuie să aștepte la coadă și să păstreze o distanță de un metru de ceilalți.

Străzile și obiectivele turistice sunt, însă, golite de oameni.

Aceeași situație e și în Veneția: restaurantele sunt închise, iar magazinele, inclusiv farmaciile, au grilajele trase.

Roxana Mihaly: ″Ma aflu în piaţa San Marco, una dintre cele mai celebre pieţe din Veneția. Aşa cum se poate observa în spate sunt doar câţiva oameni se simte o atmosfera de panică atunci când ieşi pe stradă.″⁣

Chiar și armata s-a implicat: o pacientă din Cremona, aflată în stare gravă, a fost transportată într-un alt centru de carantină într-un container special creat pentru a limita șansele de infectare pentru cei din jur.

În aceste condiții, nu e de mirare că atmosfera este una tensionată. Pentru românii din regiunile afectate,  cea mai mare greşeală pe care ar putea s-o facă, spun mulţi dintre ei, e să revină în ţară.

Roxana Mihaly: ″Atmsofera e ciudată la Veneţia, e apocaliptică. Nu m-am gândit să vin acasă, mă gândesc să-mi protejez familia. După cum se poate observa şi vaporaşele care îi transporta pe localnici şi turişti circula în aceste zile aproape goale.″⁣

Cei care ies din regiunea aflată în carantină fără acceptul autorităților riscă să stea 3 luni după gratii sau să plătească o amendă de 206 euro, în funcție de gravitatea faptei.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here