România, cea mai mare creștere a prețului la energie electrică! Ce soluții propune Uniunea Europeană

În contextul creșterii alarmante a preșului la energia electrică, Uniunea Europeană vine cu soluții pentru marii consumatori de energie. În țara noastră s-a înregistrat cea mai mare creștere din UE a prețului la energia electrică pentru marii consumatori.

Uniunea Europeană alocă 60% fonduri nerambursabile, în valoare de cel mult 15 milioane EUR, destinate marilor consumatori de energie, prin axa de finanțare POIM 6.4. Fondurile se pot investi în dezvoltarea propriilor centrale de cogenerare de înaltă eficiență, ce ar oferi posibilitatea companiilor să își producă energia electrică și termică, necesare desfășurării activității și obține reduceri substanțiale în ceea ce privește consumul de energie.

Vizate de această finanțare sunt marile companii din domeniul producției de lactate, bere, industria alimentară, panificație, prelucrarea lemnului, industrie grea sau materiale de construcții, precum și alte companii clasificate ca fiind mari consumatori de energie.

„Companiile din domeniul producției, cu un consum de energie electrică de minimum 200 tepi și energie termică de minimum 4.000 h/an, precum și parcurile industriale sau furnizorii de energie pot solicita fonduri europene în cuantum până la 80% din valoarea investiției, în funcție de dimensiunea companiei. Pașii necesari sunt reprezentați de definirea soluției tehnice de către un consultant tehnic specializat în cogenerare, estimarea investiției, pregătirea studiului de fezabilitate, obținerea avizelor, pentru ca ulterior să fie necesară pregătirea cererii de finanțare, depunerea proiectului pe platforma MYSMIS, evaluarea și, în final, aprobarea proiectului. Valoarea minimă a investiției se ridică la 1,5 milioane euro pentru proiectele la care lucrăm, iar costurile pentru un astfel de proiect pot fi amortizate în cel mult 3 ani de la finalizare. Mai mult, avem în lucru și alte proiecte cu valori ce ajung și la 35 de milioane EUR”, a declarat Roxana Mircea, fondator și partener al companiei de consultanță REI Finance Advisors, specializată în servicii profesionale pentru atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat destinate companiilor cu activitate pe piața din Romania.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

POIM beneficiază de o alocare financiară de aproximativ 10,8 miliarde EUR, din care 6,94 miliarde EUR – Fond de Coeziune, 2,28 miliarde EUR – Fond European de Dezvoltare Regională și 1,62 miliarde EUR – Cofinanțare.

România, cea mai mare creștere din UE a prețului la energia electrică pentru marii consumatori

Prețul energiei, al furnizării și al rețelei (prețuri fără taxe) a crescut pentru prima dată, de la 0,0846 EUR per kWh în prima jumătate a anului 2008, la 0,0959 EUR per kWh în prima jumătate a anului 2012 și, în prezent, este de 0,0875 EUR per kWh. Totuși, ponderea taxelor a crescut în mod constant, de la 13% în 2008 la 30% în 2019.

Potrivit Eurostat, România a înregistrat în prima jumătate a anului trecut cea mai mare creștere (+19,2%) a prețurilor la energia electrică din UE pentru consumatorii non-casnici, în timp ce în Danemarca prețul energiei electrice pentru consumatorii non-casnici a scăzut cu 12,2%.

“Evoluția constantă a prețului la energia electrică și creșterea continuă a taxelor a făcut ca tot mai multe companii prezente pe plan local să caute soluții pentru reducerea costurilor și eficientizarea producției. Am demarat și obținut deja numeroase acorduri pentru accesarea fondurilor necesare instalării stațiilor de cogenerare pentru companiile din România care au apelat la noi, în vederea eficientizării procesului de obținere a finanțării nerambursabile. Ne așteptăm ca numărul companiilor care vor investi în aceste stații de cogenerare să crească până la finalul anului și să depunem cel puțin 20-30 astfel de proiecte cu valori cuprinse între 1,5 și 35 milioane euro”, a precizat Roxana Mircea.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here