Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt informează că operaţiunile privind activităţile specifice de înmatriculare şi preschimbare a permiselor de conducere se soluţionează, în momentul de faţă, doar pe bază de programare on-line, pe site-ul DRPCIV, în aplicaţia „programare on-line”.
Toate operaţiunile care se efectuează pentru examinarea candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, se vor face în baza unei programări on-line, începând cu data de 16.03.2020. Este vorba de înregistrarea candidatului, examinarea/reexaminarea probei teoretice, programarea/reprogramarea probei practice.
„Generic, operaţiunea de programare la examenul pentru obţinerea permisului de conducere cu toate componentele menţionate mai sus, se numeşte „înregistrare dosar examinare”. În cadrul aplicaţiei, candidaţii se pot programa pentru oricare dintre activităţi, fără să specifice care dintre ele, în limita locurilor disponibile”, se arată într-un comunicat de presă al SPCRPCÎV Olt.
Programul de lucru la ghişeul „înregistrare dosar examinare” va fi următorul:
Marţi 08:30-16:00
Joi 08:30-16:00
Vineri 08:30-13:30
Timpul alocat pentru fiecare activitate programată va fi de 3 minute.
Accesul în sala de așteptare pentru oricare dintre solicitările adresate Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt este permis cu cel mult 15 minute înainte de ora programată, pe baza actului de identitate, doar pentru solicitantul operaţiunii (titular, împuternicit).
Audienţele se vor sista în această perioadă, cetăţenii având posibilitatea folosirii corespondenţei prin poştă la adresa b-dul A. I. Cuza, nr. 153, mun. Slatina, jud. Olt, sau e-mail, permise.inmatriculari.ipot@mai.gov.ro
Pentru asigurarea respectării măsurilor sanitare şi profilactice, se efectuează curăţarea şi dezinfecţia continuă a suprafeţelor din zonele în care este permis accesul cetăţenilor.
S-au făcut instruiri cu lucrătorii serviciului şi au fost dotaţi cu materiale pentru igiena personală şi dezinfectarea suprafeţelor de lucru.
În vederea asigurării unor condiţii sigure pentru desfăşurarea probei practice, s-au întreprins discuţii cu reprezentanţii şcolilor de conducători auto, referitoare la asigurarea unei igienizări eficiente a autovehiculelor în care se susţine proba practică, se mai precizează în comunicat.


































