CORONAVIRUS: peste 6500 de morţi la nivel mondial

Noul coronavirus a ucis cel puţin 6.501 persoane la nivel mondial de la apariţia lui în luna decembrie, potrivit unui bilanţ realizat de agenţia AFP din surse oficiale, luni, potrivit Agerpres.

De la începutul epidemiei au fost înregistrate peste 168.250 de cazuri de infectare în 142 de ţări şi teritorii. Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate reflectă realitatea într-o manieră imperfectă deoarece ţările au politici şi criterii de testare mai mult sau mai puţin restrictive, notează AFP.

De la bilanţul anterior, publicat ziua precedentă la ora 17:00 GMT, au fost înregistrate 81 decese şi 4.317 cazuri noi în întreaga lume.

China, unde a izbucnit epidemia la sfârşitul lunii decembrie, a confirmat în total 80.860 de cazuri, dintre care 3.213 decese şi 67.490 de vindecări. 16 cazuri suplimentare şi 14 decese noi au fost anunţate de duminică până luni.

În restul lumii au fost recenzate luni, la ora 9:00 GMT, 3.288 de decese (67 noi) din 87.396 de cazuri (4.301 noi).

Cele mai afectate ţări după China sunt Italia, cu 1.809 de morţi din 24.747 de cazuri, Iran, cu 724 de decese (13.983 cazuri), Spania, cu 288 de morţi (7.753 de cazuri) şi Franţa, cu 127 de decese (5.423 de cazuri).

Începând de duminică, de la ora 17:00 GMT, Bahrain, Ungaria, Guatemala şi Luxemburg au anunţat primele decese asociate acestui virus, confirmate pe teritoriul lor, iar Trinidad şi Tobago a anunţat diagnosticarea primelor cazuri.

Asia avea, azi, un total de 92.195 de cazuri (3.337 decese), Europa 55.176 cazuri (2.335 de decese), Orientul Mijlociu 15.358 de cazuri (739 decese), Statele Unite şi Canada 4.087 de cazuri (70 de decese), America Latină şi Caraibe 711 cazuri (7 decese), Africa 371 cazuri (8 decese) şi Oceania 358 cazuri (5 decese).

Această evaluare a fost realizată folosind date colectate de birourile AFP de la autorităţile naţionale competente şi informaţii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here