Accidentul de la intrarea în Slatina: ȘAPTE VICTIME, dintre care PATRU au ajuns la spital. Imagini, FOTO și VIDEO, de la fața locului

Accidentul petrecut miercuri după-amiază la intrare în Slatina dinspre Pitești s-a soldat, de fapt, cu nu mai puțin de șapte victime, dintre care patru au ajuns la spital. OLT-ALERT.RO prezintă noi imagini, foto și video, de la eveniment.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD.

„În accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau șapte persoane.

Echipajele medicale au asistat la fața locului toate persoanele implicate în accident, iar patru dintre acestea au fost transportate la UPU Slatina.

Pacienții transportați la spital, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 si 27 de ani, erau conștienți, stabili hemodinamic și respirator, cu diverse traumatisme în urma accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

La locul accidentului au ajuns și polițiștii, care au restricționat traficul în zonă. Ei au stabilit faptul că evenimentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în trafic.

„Unul dintre conducătorii auto, în timp ce conducea un autovehicul nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul din fața, ocazie cu care l-a proiectat în autoturismul din față, care la rândul său a intrat în coliziune cel de-al patrulea autovehicul”, a declarat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero în toate cazurile.

Traficul a fost dirijat pentru aproximativ o oră de polițiștii prezenți la locul evenimentului.

Polițiștii au deschis dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here