Cazul pacientului care a tuşit intenţionat spre medici: “Va fi făcut de rușine având în vedere vârsta și pregătirea sa”

Un pacient infectat cu COVID-19 şi internat la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală a avut un  comportament revoltător faţă de medicii care-l tratează: şi-a dat masca jos şi a tuşit în mod repetat înspre aceştia. Doctorii vor depune o plângere împotriva acestuia, chiar dacă şi-a schimbat comportamentul.

Un pacient cu COVID-19 internat la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti a refuzat să poarte masca şi a tuşit în mod repetat înspre medicii care îl tratează. Informaţia a fost confirmată marţi de către managerul Spitalului „Victor Babeş”, Emilian Imbri.  Personalul medical este însă liniştit, a punctat Imbri, care a anunţat că va depune plângere împotriva pacientului, fiindcă acesta pune în pericol medicii şi asistenţii.

“Când va părăsit spitalul, va avea o reclamație. Sigur, nu una de natură penală, dar va fi suficient pentru a fi făcut de rușine având în vedere vârsta și pregătirea sa”, a afirmat managerul Victor Babeș.

El a precizat însă că situația s-a calmat în momentul de față ca urmare a expunerii publice a cazului.

“A fost sunat de-acasă. Acum este atât de cuminte încât este numai zâmbet. Situația a fost pusă pe seama spaimei”, a explicat Emilian Imbri.

Pe de altă parte, el a ținut să facă niște precizări pentru a preîntâmpina situații similare, solicitând mass media își modereze discursul pentru a nu permite răspândirea panicii în rândul populației.

În context, el a subliniat că idea potrivit căreia sistemul de sănătate din România nu va putea face față cazurilor grave este una greșită: “Nu avem înregistrat până în prezent niciun deces, niciun caz grav. Este greu de făcut supoziții în acest sens. (…) Nu putem face predicții și nici nu e bine. Cum să nu putem face față când avem 40 de bolnavi, care au stare bună comparativ cu situația din Germania, Franța, China? La noi nu este încă nevoie să ne speriem. Dacă cei care ascultă încep să și accepte că aceste măsuri nu sunt impuse cu forța, ci sunt rugăminți și recomandări, vor înțelege că nu au de ce să se sperie”.

Întrebat dacă există riscul ca o persoană infectată să se reinfecteze, acesta a răspuns afirmativ. “Nu sunt specialist în boli infecțioase. Am ascultat ca un elev, zilele acestea, instrucțiile specialiștilor, în frunte cu domnul dr. Streinu Cercel, și am aflat că exista totuși acest risc. De altfel, chinezii recomandă încă două săptămâni de izolare la domiciliu după ieșirea din spital. Or știi ei ceva…”, a arătat Emilian Imbri.

Este vorba despre pacientul cu numărul 36, în vârstă de 56 de ani, mai precis primul caz grav de coronavirus înregistrat în România, internat la secţia Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here