COVID-19 în Olt: Peste 500 de persoane, în izolare la domiciliu, 63 în carantină. Trei cazuri de infectare cu coronavirus

Potrivit informațiilor oficiale, în Olt peste 500 de persoane sunt izolate la domiciliu, iar alte 63 de persoane se află în carantină. Până la acest moment, rezultatul probelor recoltate pentru un număr de 59 de persoane, aflate în locațiile de carantină de pe raza Județului Olt, a fost negativ.

La nivelul județului Olt există un număr de 63 de persoane carantinate, în vreme ce 506  oameni se află în autoizolare la domiciliu, alte 471 de persoane ieșinddin autoizolare, potrivit informațiilor transmise de Prefectura Olt.

Până la acest moment, rezultatul probelor recoltate pentru un număr de 59 de persoane, aflate în locațiile de carantină de pe raza Județului Olt, a fost negativ.

De la începutul perioadei de supraveghere până în prezent, personalul DSP Olt a recoltat probe de la aproape 100 de persoane pentru determinarea infecției umane cu noul coronavirus. În cazul a 93 de probe rezultat a fost negativ, iar alte 12 probe sunt în lucru.

Până acum Oltul se confruntă cu trei cazuri de infectare cu coronavirus, ultimul fiind al unei tinere de 21 de ani, întoarcă recent din Anglia. Ea a fost luată azi de acasă cu izoleta și dusă la Maternitatea Bucur din Capitală, întrucât femeia este însărcinată. Pentru că, înainte să știe care este rezultatul testului, ea a intrat în contact direct cu cinci persoane, acestea au fost băgate în carantină și li s-au recoltat probe biologice pentru a li se testa starea de sănătate.

„Menționăm că, persoanele care au avut contact cu noul caz confirmat, tânăra de 21 de ani, care a sosit în seara zilei de 16.03.2020, din Marea Britanie pe Aeroportul Otopeni, se găsesc izolate la domiciliu, sub supraveghere, urmând procedura anchetei epidemiologice”, se arată într-un comunicat al prefecturii.

Primul caz de infectare cu coronavirus este cel al unui bărbat de 52 de ani, din Caracal, acum internat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova. A doua îmbolnăvire este cea a unui tânăr de 22 de ani, întors dintr-o zonă afectată de noul virus și internat la același spital din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here