Șarlatanie în plină epidemie de coronavirus. Ce ne sfătuiesc polițiștii

Atenţie la falşii inspectori sanitari. Este avertismentul politiștilor din Dâmboviţa care atrag atenţia că şarlatanii se folosesc în această perioadă de epidemia de coronavirus pentru a-i înşela pe oameni.

Se dau drept sunt medici epidemiologi veniţi să le dezinfecteze gospodăriile.

În realitate, indivizii vor să fure diverse bunuri, iar ţintele lor sunt în special bătrânii.

Impostorii au profitat de epidemia de coronavirus şi au găsit noi metode de a înşela oamenii. Şarlatanii merg prin sate şi pretind că sunt medici DSP. Astfel intra în casele bătrânilor şi le fură bunurile.

Ion Constantin, primarul comunei Malu cu Flori: ″În şedinţa noastră de consiliu local a venit cu această propunere, că are zvonuri că undeva prin ţara sau în judeţ s-au întâmplat cazuri unde persoane deghizate în medici DSP au încercat să facă unele dezinfecţii în gospodărie.”

Localnică“Eu am o vârstă şi am ochiul atât de format ca nu mă poate păcăli. În primul rând, le cer legitimaţia, nu mă bag eu cu oricine!”

Autorităţile din Dâmboviţa au început şi o campanie prin care îi avertizează pe localnici cu privire la agenţii falşi.

Cei de la primărie, însoţiţi de poliţişti, bat din poarta în poarta şi îi avertizează pe oameni să nu le deschidă falşilor inspectori sanitari. Îi avertizează că în caz contrar risca să rămână fără bani şi fără bunuri”

Poliţist: “Să nu permiteţi accesul în curte personaleor străine, să aveţi grijă la bunurile pe care le lăsaţi în curte pe timpul nopţii.”

Victor Bucuroiu, agent şef principal IPJ Dâmboviţa: ″În cazul în care au dubii cu privire la identitatea acestora, să apeleze imediat apelul unic de urgenţă 112 sau să solicite sprijinul lucrătorilor de poliţie din zona respectivă”

Poliţiştii spera ca prin campaniile de conştientizare a fenomenului să scadă numărul potenţialelor victime.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here