Olt: Amenzi de zeci de mii de lei pentru persoane care au părăsit izolarea și pentru localuri care vindeau băuturi

Polițiștii și jandarmii din Olt au prins alte persoane care, aflate în izolare la domiciliu, au nesocotit regimul acestei obligații, părăsind locuințele. De asemenea, au fost depistate și localuri care, deși trebuia să fie închise, desfășurau activitate economică. În toate cazurile, oamenii legii au dat amenzi de zeci de mii de lei.

Executând zilnic misiuni de ordine publică pentru a verifica respectarea tuturor măsurile stabilite de Ordonanța Militară nr. 1/17.03.2020 și Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Olt au verificat, în ultimul timp, sute de persoane, să vadă dacă acestea respectă măsura izolării la domiciliu. Au fost, de asemenea, efectuate zeci de verificări la societăți comerciale și la persoane fizice autorizate, pentru a se vedea modul de respectare a interdicției prevăzută de Ordonanța Militară nr. 2/2020.

Ei bine, polițiștii și jandarmii nu au avut surpriza de a găsi ordine peste tot, văzându-se nevoiți să aplice șase sacțiuni contravenționale în valoare de 21.000 lei, potrivit unui comunicat al Prefecturii Olt.

Astfel, trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 6000 lei, au fost aplicate unor persoane pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

De asemenea, trei amenzi au fost aplicate unor unități econimice care nu au înțeles să respecte măsura de suspendare a activităţii de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri.

Reamintim că, începând din această seară, în intervalul orar 22.00-06,00, circulația persoanelor este permisă numai pentru următoarele motive:

  1. deplasarea în interese profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată la distanță;
  4. deplasarea din motive justificate, precum și îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

După ora 22,00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorității abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere, după caz.

Autoritățile fac, din nou, apel la persoanele izolate la domiciliu, carantinate sau internate să respecte măsura de interzicere a ieşirii din locaţia în care au fost plasate, ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus Covid-19.

Aceste persoane sunt rugate să respecte regulile elementare de conduită și de igienă și să nu părăsiți locuința decât dacă este neapărat necesar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here