BILANŢ CORONAVIRUS: 11 decese în România, alte trei din Suceava, fără posibilă expunere

Sursa foto: romaniatv.net

Creşte numărul morţilor de coronavirus în România. Ultimele trei s-au produs în Suceava, având vârste de 59, 71 şi 80 de ani, toţi cu alte afeecţiuni medicale grave.

Autorităţile anunţă că au fost înregistrate încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, fiind vorba despre pacienţi ai Spitalului Judeţean Suceava. Numărul deceselor la nivel naţional ajunge la 11.

70 de medici, asistente și infirmiere din Suceava sunt confirmați pozitiv cu coronavirus, până acum

Un număr de 27 de medici, 30 de asistenți medicali și 13 infirmieri de la Spitalul de Urgență Suceava sunt confirmați până în acest moment cu COVID-19, conform informării oficiale. Datele raportate către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu arată că, în prezent, sunt diagnosticate cu noul coronavirus 103 cadre medicale: 43 de medici, dintre care 27 medici la Suceava, 45 de asistenți medicali, dintre care 30 la Suceava, 14 Infirmieri, dintre care 13 infirmieri la Suceava, și o îngrijitoare .

Cine sunt cei trei decedaţi: 

Bărbat , 59 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată.
Data deces: 22/03/2020

Femeie, 80 ani, pacientă în Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată.
Data deces: 23/03/2020

Bărbat, 71 ani, pacient Spitalul Județean de Urgență Suceava, fără posibilă expunere
precizată
Data deces: 23/03/2020

Pacienții au fost confirmați pozitiv la COVID 19 în data de 23 martie 2020, atunci când s- au primit rezultatele probelor de laborator.

Toți cei trei pacienți aveau afecțiuni medicale cronice pre- existente ( boli cardiovasculare, diabet).

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, marți seara, că ceea ce s-a întâmplat la Suceava, cu numărul mare de cadre medicale infectate cu noul coronavirus a fost „un accident”. Prof.dr. Adrian Streinu Cercel a spus că se aștepta ca acest lucru să se întâmple la Iași.

„Avem în total peste 100 de paturi de terapie intensivă și în jur de 2.000 de paturi de secție. Urmează o serie de spitale de fază 2, sunt spitale de penumologie, la care se adaugă spitale care sunt identificate la fiecare județ. Sper să ajungem la un plus de 4 – 5.000 de paturi în spitale fază 1 și fază 2, să evităm contactul între pacienții COVID-19 și non-COVID-19. În urma accidentului de la Suceava am luat această măsură luni, în care, timp de două săptămâni, orice intervenție invazivă programată și consultații să fie oprite în spitalele românești, pentru a se putea crește stocurile și proteja personalul medical”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache, la Antena3.

Despre cazul medicilor de la Suceava care s-au infectat, directorul Institutului Matei Balș, prof.dr. Adrian Streinu Cercel, a spus că se aștepta ca acest „accident epidemiologic” să se întâmple la Iași, din cauza numărului mare de persoane venite din Italia.

„Ce s-a întâmplat la Suceava nu este ceva nemaipomenit, este ceva ce era de așteptat. Eu mă așteptam să apară la Iași. (…) Pentru că foarte multe persoane au venit din Italia cu avioanele cu relația Iași – Suceava. (…) Faptul că s-a întâmplat la Suceava este un accident epidemiologic. Nemaipomenit este că au fost peste 50 de persoane în aceeași zi. Asta înseamnă că au avut în spate o persoană puternic transmițătoare. Pot fi persoane puternic transmițătoare persoanele ipohondre, care în realitate nu au nimic, se plimbă din cabinet în cabinet”, a afirmat prof.dr. Adrian Streinu Cercel.

Un număr de 794 de persoane au fost confirmate cu coronavirus până marţi seară, fiind înregistrate 11 decese şi 79 de persoane vindecate. În prezent, sunt 431 de persoane internate în spital, iar 18 sunt la Terapie Intensivă, a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat bilanţul valabil marţi, la ora 20.00, spunând că sunt confirmate cu coronavirus 794 de persoane, 79 sunt vindecate şi 11 decedate.

De asemenea, sunt 431 de de persoane internate în spital, iar 18 persoane sunt la ATI.

În carantină sunt 5.556 de persoane, în timp ce izolate la domiciliu sunt 87.506 persoane.

În cursul nopţii şi zilei de marţi, IGSU a distribuit 100.000 de măşti pentru personalul medical şi 15.000 de combinezoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here