Se apropie Sărbătoarele Pascale. Unde pot fi sacrificați mieii în Olt

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a pus în aplicare măsurile pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, cu respectarea dispoziţiilor transmise de la nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în perioada situaţiei de urgenţă în care ne aflăm. În Olt există doar două locuri autorizate pentru sacrificarea mieilor. 

La nivelul judeţului Olt există două abatoare autorizate sanitar veterinar, la Scorniceşti şi Potcoava, dar această activitate ar putea fi organizată și în locuri temporare, dacă acestea vor respecta condițiile de igienă.

„Având în vedere situaţia generată de evoluţia pandemiei COVID 19, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, în cazuri excepţionale, când distanţa de la fermă/exploataţia autorizată este mare, făcând imposibilă deplasarea până la abator, se poate aproba amenajarea unui spaţiu temporar ( care îndeplineşte condiţiile de igienă, bunăstarea animalelor, eliminarea subproduselor, astfel încât sacrificarea mieilor să nu compromită siguranţa cărnii şi organelor ) pentru sacrificare miei la nivelul fermei/exploataţiei autorizată/înregistrată sanitar veterinar. Carnea de miel rezultată din sacrificarea în astfel de spaţii se comercializează doar către consumatorul final”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

Permanenţa la nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, precum şi la nivelul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale din localităţile Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti Olt şi Slatina, este asigurată pe perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, mai spun reprezentanții instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here