Medicii din acest spital şi-au dat demisiile când au aflat că vor trata pacienţi cu coronavirus

Medicii de la spitalul din Mioveni şi-au dat demisiile, după ce au aflat că unitatea lor va deveni centru COVID. Aceştia acuză lipsa echipamentelor de protecţie.

“Pot spun că înţeleg frica oamenilor, spitalul nu a fost proiectat ca spital de boli infecţioase. Eu nu pot să-mi expun oamenii aiurea. Ei nu s-au gândit la asta. Avem 60 de combinezoane, 60, atât. Deci nu ajung nici să le împrăştii în spital !”, a spus Horia Traila, manager spitalul Mioveni, potrivit stirileprotv.ro

Doar 3 demisii au fost acceptate, iar restul aşteaptă decizia managerului.

Până în acest moment se ştie cu certitudine că vor exista centre COVID 19 în Hunedoara, Prahova, Braşov, Arad, Suceava şi Iaşi. În Bucureşti, pe lângă cele două Spitale de boli infecţioase, Matei Balş şi Victor Babeş, pacienţii infectaţi cu coronavirus sunt trataţi şi la Spitalul Colentina, dar vor fi primiţi în curând şi la Maternitatea Filantropia.

Autoritățile se pregătesc pentru ce este mai rău și transmit că vor să aplice modelul asiatic de tratare a cazurilor de coronavirus.

Anumite spitale vor prelua doar pacienți confirmați sau cu suspiciune înaltă. Măsura este însă criticată de medici și asistente, care s-au plâns că nu au fost pregătiți și nu au aparatură sau materiale de protecție.

“Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de pesonalul nostru, vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă şi vom reveni întăriţi.”, a spus Nelu Tătatu.

Autorităţile se aşteaptă la o explozie a numărului de cazuri mai ales în apropierea Paștelui. De aceea angajaţii de la Ministerul Sănătăţii stabilesc acum ce spitale sau secţii din toată ţara care să fie transformate în centre dedicate pacienţilor cu coronavirus.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here