Alţi trei români au murit de coronavirus, toţi din Arad. Bilanţul morţilor a urcat la 29

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România crește alarmant. S-a ajuns la 1292 de cazuri confirmate. Din păcate, creşte şi numărul morţilor. Ultimele trei decese s-au înregistrat în Arad la persoane cu vârste între 60 şi 74 de ani. Două dintre ele sufereaz de diabet zaharat.

Încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus au fost anunţate, sâmbătă, numărul total ajungând la 29. Toate persoanele decedate sunt din judeţul Arad.

Decesul 27

Femeie, 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat, s-a internat la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25.03.2020.

Din data de 27.03.2020 a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeasi zi.

La internare prezenta insuficienta respiratorie acuta.

Ancheta epidemiologica este in curs, pentru identificarea expunerii.

Deces 28

Femeie, 74 ani , jud. Arad internată în 18.03. 2020 în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad. În 25.03.2020 i s-au recoltat probe pentru COVID-19. Rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Din 26.03.2020 transferată in ATI. Data deces 26.03.2020.

Deces 29

Femeie, 60 ani, jud Arad, internată în secția de boli infecțioase Arad din data de 25.03.2020, apoi transferată în ATI in aceiasi zi. Recolta pentru COVID-19 în data de 25.03.2020, rezultat pozitiv în 26.03.2020. Decedat în 26.03.2020.

Toate aceste decese au fost raportate către INSP din teritoriu în cursul nopții și în această dimineață.

Aradul ar putea deveni un caz similar cu Suceava. Nimic nu pare să mai poată opri răspândirea coronavirusului în spitalele arădene. După îmbolnăvirile de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Spitalul Orășenesc Ineu, avem confirmarea că o altă unitate medicală a fost afectată. Este vorba de Spitalul Matern, fostul spital mai precis, care acum este secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Potrivit informațiilor noastre, un medic de la Anestezie Terapie Intensivă 3 a fost confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2, dar în secție au început deja să prezinte simptomatologie specifică și alte cadre medicale.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here