Noi amenzi în cazul rromilor din Balș care au ieșit pe stradă în grupuri mai mari de trei persoane/ VIDEO

Polițiștii au identificat încă șase persoane de etnie rromă care, ieri, au încălcat prevederile Ordonanței Militare 2/2020, prin care autoritățile au impus restricții de circulație pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus, circulând afară în grupuri mai mari de trei persoane. În total, oamenii legii au sancționat contravențional 12 persoane cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei.

În continuare verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Bals, in urma imaginilor apărute pe o rețea de socializare, au mai fost identificate încă 6 persoane,  pe lângă cele 6 identificate inițial.

„Din verificări a reieșit faptul că la data de 28 martie a.c., în jurul orei 14.00, cele 12 persoane au circulat în afara locuinței, fără a respecta măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19, prin formarea unui grup mai mare de trei persoane care nu locuiesc împreună.

Polițiștii au sancționat contravențional cele 12 persoane, cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr.2/ 2020”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Cele 12 persoane sancționate nu erau carantinate și nici nu erau izolate la domiciliu, a mai precizat ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.

Zeci de rromi din Balș au ieșit pe stradă, sâmbătă după-amiază, într-un protest spontan, plângându-se autorităților că nu mai au ce să mănânce.

Protestatarii au împânzit două străzi, făcând apel la primarul orașului, solicitându-i acestuia să vină la ei pentru a găsi soluții legate de lipsa alimentelor.

„Vrem mâncare, domnu’ primar, n-avem ce mâncăm, vrem mâncare”, s-au plâns rromii, solicitând prezența primarului Mădălin Teodosescu, căruia i-au transmis că, din cauza restricțiilor impuse de autorități, ei nu mai pot munci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here