Un nou lot de echipamente de protecție a ajuns în Olt, pentru personalul medical și forțele MAI/ FOTO

Un nou lot de echipamente de protecție a ajuns în județul Olt, urmând ca materialele să fie distribuite, prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, către instituțiile care luptă împotriva răspândirii noului tip de coronavirus.

Peste 1600 de măști de protecție, tip FFP2 și FFP 3 și 1430 de combinezoane de protecție vor ajunge în această perioadă la Spitalul Județean de Urgență Slatina, Unitatea de Primiri Urgențe a acestui spital, Serviciul de Județean de Ambulanță, ISU Olt, Direcția de Sănătate Publică Județeană Olt și Spitalul Municipal Caracal.

„Echipamentele, achiziționate de Guvernul României, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi utilizate de către personalul medical și forțele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Până în acest moment, prin dispoziții ale Departamentului pentru Situații de Urgență, ISU Olt a distribuit către instituțiile cu atribuții în gestionarea pacienților suspecți sau confirmați cu noul coronavirus peste 2000 de măști de protecție, 1680 de combinezoane de protecție și 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt, pentru suprafețe critice și instrumentar medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here