Paște fără slujba de Înviere. Ce mesaj transmite Biserica Ortodoxă Română

Slujba de Înviere va fi oficiată anul acesta, cel mai probabil, fără enoriași. Biserica Ortodoxă se pregătește pentru Paște, dar îi sfătuiește pe credincioși să stea acasă.

Pot urmări slujba de la distanță, la televizor sau pe internet, iar la miezul nopții pot ieși în balcon ori în curte cu o lumânare aprinsă.

Nici lumina de la Ierusalim nu va mai ajunge în România, așa cum se întâmpla în alți ani. Biserica Învierii a fost închisă pentru prima dată pe timp de pace.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: ”De la Ierusalim este exclus anul acesta să mai fie adusă lumina.

Lumina este la fel de sfântă și atunci când e aprinsă din candela de pe un altar, din ultimul cătun”.

În Orașul Sfânt, străzile sunt pustii

În Orașul Sfânt, străzile sunt pustii, dar nu este exclus că patriarhul Ierusalimului să poată să oficieze slujba de Înviere. La fel însă, fară enoriași.

În cazul în care anumiți credincioși vor dori să participe la liturghie, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Romane îi roagă să stea totuși în casa.

Reglementările sunt făcute de autorități pentru siguranța tuturor, iar cei care le încalcă riscă să fie amendați.

Vasile Bănescu: ”Știm bine că nu putem ieși din casă după ora 22 fară un motiv aprobat de autorități”.

Aprindem lumina în sufletele noastre

Trăim vremuri neobișnuite, dar nu trebuie să ne lăsăm copleșiți, ci să ne mobilizăm sufletește, să ne păstram calmul și să rămânem în casă, ne transmit reprezentanții Patriarhiei Române.

Chiar dacă lumina sfântă nu vine anul acesta, putem aprinde lumina, în primul rând în sufletul nostru. Și să o păstrăm acolo, alături de speranță, întotdeauna.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here