“E dureros să duci un om la groapă îmbrăcat în pijamale, într-un sac”. Povestea unui fiu care şi-a înmormântat tatăl infectat cu COVID

Sursa foto: romaniatv.net

Povestea halucinantă a unui fiu al cărui tată a murit infectat cu coronavirus. Bărbatul a sunat ore întregi la Spitalul Județean din Suceava, unde tatăl său făcea dializă și era internat, însă nimeni nu i-a răspuns. Seara acesta a primit un telefon în care a fost anunțat că tatăl său murise.

În momentul în care s-a prezentat la morga spitalului din Suceava, bărbatul a fost nevoit să aștepte trei ore până i-a venit rândul să își identifice tatăl infectat cu coronavirus, conform monitorulsv.ro.

“E dureros să duci un om la groapă îmbrăcat în pijamale, el fiind într-un sac. Se deschide sacul, l-ai recunoscut, se închide sacul. Se sigilează sicriul, se pune și o folie de plastic. De la morgă, se merge direct la cimitir, cu firma de pompe funebre. Înmormântarea este maxim cu 8 oameni. Au fost trei preoți, cu care tata era prieten, și cinci membri din familie. Totul pe repede înainte. Într-o oră, cu tot cu transport, tatăl meu a fost înmormântat” , a declara fiul bărbatului.

Bărbatul a povestit cum 60 de pacienți, pe două niveluri, se află un singur asistent medical care nu poate face față situației. Cu toate acestea, bărbatul nu reproșează nimic cadrelor medicale, în contextul în care se află unitatea medicală din județ.

“Întrebarea mea este următoarea: eu, familia mea, mama mea, am stat toți în preajma tatălui. Pe mama nu pot să o las singură, am luat-o la mine. În doi ani și-a îngropat mama, fratele și sora mai mare. Nimeni de la Direcția de Sănătate Publică nu a sunat să întrebe: măi oameni buni, ce-i cu voi? Ați avut un deces în familie, uite trebuie să vă carantinați să vă izolați  sau să ne programeze la o testare. Am încercat să sun eu: telefonul veșnic ocupat” , a adăugat acesta.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here