Nelu Tătaru a susținut vineri după-amiază o conferinţă de presă, în contextul epidemiei de coronavirus.
– Am pierdut până acum 116 pacienți. Transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cieva grav.
– Societatea e greu încercată. Sistemul medical se confruntă cu o situație fără precedent pentru că oamenii se bazează pe noi.
– E un sistem cu multe deficiențe adunate în timp. Este o realitate pe care noi toți o cunoșteam și acum își arată neajunsurile.
– DSP a făcut o muncă importantă. La nivelul acestor direcții am găsit personal insuficient, care nu au putut face față anchetelor epidemiologice. Sunt oameni puțini. Vom angaja alte 1000 de persoane în aceste structuri, adică plus 25%.
– Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în serviciile de ambulanță.
– Avem 3.183 de persoane confirmate cu noul coronavirus, 281 vindecate.
– Vărsta medie a persoanelor decedate este de 66 de ani.
– Trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva.
– 16,2% dintre totalul cazurilor confirmate sunt cadre medicale.
– La Suceava lucrurile intră în ritim normal. Sâmbătă va începe testarea tuturor cadrelor medicale din spital
– În prezent există un număr suficient de teste și urmează să mai aducem.
– Algoritmul de testare rămâne același ca până acum.
– Din punct de vedere legislativ am aprobat o hotărâre: Trimiterile, rețetele rămân valabile 90 de zile.
– Mesaj pentru colegii de braslă: România are nevoie de voi. Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm că ne onorăm meseria, că oamenii se pot baza pe noi. Fiți alături de mine pentru pacienții noștri. Voi continua să merg în spitale pentru a evalua situația la fața locului. Nu sunteți singuri.
– Acest virus ne-a schimbat viața. Nimeni nu știe când se va termina epidemia. Doar împreună putem merge mai departe.
– Este binevenită implicarea sistemului de sănătate privat.
– Fac apel către cetățeni să respecte măsurile impuse. Stați acasă cât de mult posivil. Fiți alături de noi în lupta împotriva virusului.
– Focar de coronavirus în Țăndărei: Fiecare focar e evaluat individual. În contextul evoluției locale se poate ajunge la un moment dat la o carantinare. Autoritățile locale vor face tot posibilul să gestioneze situația, dacă nu reușesc vom interveni.
– Corpul de control va verifica stocurile din spitale. Eu voi continua vizitele în teritoriu.
– Necesarul de ventilatoare e suficient acum (1.600 ventilatoare la 1.600 paturi ATI). În două săptămâni vom avea alte 200. Pentru acest moment sunt suficiente, pentru scenariile viitoare ne vom adapta.
– În acest moment nu se impune carantină și la Arad și Suceava.
– Sunt echipamente pentru următoarele săptămâni, vor fi suplimentate. Nu aș pune bonus pentru medici, ci un spor de periculozitate. Cadrele medicale merită acest spor.
Rareș Năstase, corespondent ProTV: Care este situația de la Arad?
MS: Ne gândim la schimbarea managerului de la DSP Arad. Domnul director și-a manifestat intenția de a demisiona dacă lucrurile iau altă întorsătură
Rareș Năstase, corespondent ProTV: Care este situația la Suceava?
La Suceava era aceeași situație ca săptămâna trecută, de aceea am schimbat managementul cu unul militar.
– Un oraș poate fi carantinat în cazul unei creșteri mari de cazuri, al numărului deceselor și al numărului cadrelor medicale infectate.
– În acest moment doar 15% dintre cadrele medicale sunt active în Spitalul Județean din Suceava.
– Există o regulă: un pacient bolnav rămâne în acea țară. Am închis granițele și pentru persoane sănătoase. România are nevoie de multe lucruri în acest moment, dar în aceeași situație sunt și alte țări.
– 2.788 de teste făcute joi, în condițiile în care se făceau aproximativ 2.000 de teste pe zi.
– Când nu vor mai fi locuri în spitale, se va trece la spitalele de suport. Când și acestea sunt pline, se va trece la izolarea acasă. Vor fi puse la dispoziție spații pentru aceste persoane, dacă în casă stau mai multe persoane.
– Vor exista spații de cazare pentru medici. În acest moment se achiziționează aceste spații, pentru ca medicii să nu meargă acasă pe perioada crizei.
Ministrul Sănătăţii a mers joi la Suceava, unde Armata a preluat conducerea Spitalului Județean din Suceava, unde s-au îmbolnăvit numeroși medici și pacienți. Miercuri seară, conducerea unității, numită în urmă cu doar o săptămână, și-a dat demisia.
Sursa: stirileprotv.ro


































