Se închid sau nu spitalele private? Anunțul făcut de Raed Arafat

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a făcut publice mai multe precizări în ceea ce priveşte interdicţia de internări a pacienţilor pe perioada stării de urgenţă. Astfel, reprezentanţii DSU au precizat că niciun spital nu va fi închis.

“Având în vedere numeroasele solicitări ale pacienţilor şi cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acţiunii, Secretar de Stat, Şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74553/07.04.2020, facem următoarele precizări:

Interdicţiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice:

– necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private sau

– necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie.”

De asemenea, DSU precizează că restricţiile nu se referă la femeile însărcinate, persoanelor care necesită tratament oncologic, care au nevoie de controale periodice. Asistenţa medicală va fi acordată indiferent dacă spitalul este public sau privat, completează reprezentanţii DSU.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here