Apel făcut de salvamontiștii din Vâlcea. Mai multe persoane ar putea fi decedate

Apel făcut de salvamontiștii din Vâlcea, după ce au descoperit un cort și câteva obiecte abandonate pe munte de luni întregi.

Printre ele, și un aparat foto, iar acum, pe baza fotografiilor găsite în el, se încearcă identificarea proprietarilor.

Salvamontiștii se gândesc să nu cumva să aparțină unor persoane dispărute pe munte sau chiar decedate.

Fotografiile au fost făcute publice de Serviciul Național Salvamont și reprezintă, în acest moment, cel mai solid indiciu care ar putea duce la identificarea persoanelor.

Nu se știe în acest moment nici despre câți oameni ar putea fi vorba și nici dacă sunt români sau nu. Aparatul foto este unul destul de performant și a fost găsit într-un cort, în munții Căpățânii, din județul Vâlcea.

Tot acolo se mai află un sac de dormit și un rucsac. Toate aceste echipamente folosite pentru o expediție pe munte par să fi rămas acolo încă din toamnă.

Oricine recunoaște personajele care apar în fotografii este rugat să anunțe autoritățile. Polițiștii au deschis o anchetă și se speră ca prin publicarea pozelor să se afle identitatea proprietarului, dar, mai ales, ce s-a întâmplat cu el.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here