Slujba de Florii și Paște. Spovedanie doar la domiciliu și Lumină la cerere, în fața locuinței

Pelerinajul de Florii se suspendă, Sfânta lumină va fi distribuită la cerere, în faţa locuinţelor, iar în noaptea de Înviere credincioşii cu candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, transmite Patriarhia Română. 

”Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) şi vor fi distribuite, de către voluntari, credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie”, precizează Patriarhia.

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot face în continuare doar la domiciliu.

”La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020)”, reaminteşte conducerea BOR.

De asemenea, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, ”va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult”, de către persoane cu mască şi mănuşi de protecţie.

”Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat)”, precizează Patriarhia, adăugând că ”pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie”.

Sfântul Sinod, cu aprobarea patriarhului BOR are şi un anunţ referitor la tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, pentru care anul acesta vor exista proceduri speciale.

”Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respect distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii.

Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare”, se arată în documentul transmis de BOR.

Pentru noaptea de Înviere, Patriarhia recomandă credincioşilor să iasă în balcoane sau în curţi cu lumânări aprinse.

”La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, recomandă conducerea BOR.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here