Un bărbat din Caraş-Severin s-a filmat în timp ce ameninţa mai multe persoane cu o armă

Poliţiştii din Caransebeş au depistat un bărbat care s-a filmat live pe o reţea de socializare, în timp ce avea în mână o armă de foc şi profera ameninţări la adresa unor persoane, tansmite Agerpres.

“S-au efectuat de urgenţă verificările necesare, în urma cărora poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, constând în aceea că un bărbat din comuna Turnu Ruieni s-a filmat ţinând în mână o armă, posibil letală şi proferând ameninţări la adresa unor persoane. În urma acţiunilor, a fost găsită şi ridicată o armă supusă autorizării, armă neletală cu gaze şi un tub cartuş tras”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.

Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul, în vârstă de 22 de ani, nu figurează în evidenţele poliţiştilor ca deţinător de arme.

În acest caz, se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei şi dispunerii măsurilor legale, în consecinţă.

La acţiunile efectuate în acest dosar au participat poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia Municipiului Caransebeş, criminalişti de la Serviciul Criminalistic şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Caraş-Severin.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here