Accident violent în Târgoviște, după ce un tânăr nu a acordat prioritate într-o intersecție

Impact violent într-o intersecție din Târgoviște. O femeie a rămas blocată în habitaclu, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită în portieră de un alt autoturism, care nu i-a acordat prioritate.

La fața locului au ajuns echipajele de la descarcerare, care au scos-o pe femeia rănită de la volan, și au transportat-o la spital.

Accidentul a avut loc într-o intersecţie de la marginea oraşului Târgovişte. Femeia de 39 de ani se îndrepta către casă, iar la un moment dat maşina pe care o conducea a fost lovită puternic de un autoturism condus de un tânăr. Martorii au sunat imediat la 112 după ajutor

A fost nevoie de intervenţia celor de la descarcerare pentru ca şoferiţa să fie scoasă de la volan.

Adin Prodan Detaş, pompieri Târgovişte: “La sosirea la locul evenimentului am găsit două autoturisme intrate în coliziune, cu o coducatoare auto încarcerată. Am executat extragerea doamnei şi predarea către serviciul de ambulanţă.”

Femeia rănită a fost preluată de un echipaj de la ambulanţa şi transportată la spitalul judeţean pentru îngrijiri şi investigaţii. Între timp la faţa locului au sosit poliţiştii, aceştia au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, şi urmează să stabilească exact cum s-a produs acest accident.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here