Un bărbat a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce a tuşit în faţa unui poliţist local

Sursa foto: digi24.ro

Un bărbat a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, după ce, în urmă cu două săptămâni, a tuşit în faţa unui poliţist local din Cluj-Napoca, ameninţându-l că îi transmite Covid-19 deoarece omul legii încerca să-l împiedice să plece din Unitatea de Primire Urgenţe.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că pe data de 10 aprilie, între procuror şi un bărbat a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea infracţiunii de ultraj.

Pe data de 28 martie, în jurul orei 23.30, un poliţist local a încercat să împiedice plecarea din Unitatea de Primire Urgenţe Cluj-Napoca a unui bărbat.

“Inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase Covid-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ un metru, doi metri, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, în cadrul acordului de vinovăţie, bărbatul a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani.

De asemenea, bărbatul este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională şi să preteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei va fi trimis Judecătoriei Cluj-Napoca.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here