”Este greu să te îmbolnăvești din nou de Covid-19”. Ce spun specialiștii în virusologie

111 persoane au fost declarate vindecate de Covid-19, dar la scurt timp au fost testate din nou pozitiv, în Coreea de Sud. Organizația Mondială a Sănătății a spus că nu are nicio explicație.

Revista Time a încercat să afle de la mai mulți specialiști cât de probabilă este reinfectarea cu noul coronavirus. Aceștia cred că timpul a fost prea scurt pentru ca pacienții să se îmbolnăvească din nou.

”De vină poate fi calitatea probelor recoltate sau poate testul nu a fost destul de sensibil”, a spus David Hui de la Universitatea din Hong Kong, care a studiat și epidemia SARS de acum aproape 20 de ani.

În cazul altor coronavirusuri, anticorpii dezvoltați după infectare oferă protecție pentru mai multe luni sau chiar pentru mai mulți ani.

”De obicei, anticorpii apar la 7-10 zile de la instalarea virusului în corpul pacientului”, a explicat virusologul Vineet Menachery, de la Universitatea din Texas.

Acesta estimează că anticorpii rezultați din infectarea cu Covid-19 vor rezista timp de doi, trei ani, dar spune că este prea devreme pentru a trage concluzii.

”Dacă o să aveți anticorpii care neutralizează boala, veți fi imuni. Cât timp vor rezista acești anticorpi, rămâne de văzut”, a precizat Menachery.

”Suntem la doar trei luni și jumătate de la începutul pandemiei. Ne bazăm pe ceea ce știm despre alte coronavirusuri”, explică profesorul Hsu Li Yang de la Universitatea Națională din Singapore.

În cazul SARS, anticorpii pot rezista până la 3 ani, după cum a arătat un studiu realizat în Taiwan pe pacienți care au supraviețui epidemiei din 2003. ”Pentru cei care au fost infectați cu MERS, durata a fost de un an”, au mai spus cercetătorii din Taiwan.

Teoriile lor pot fi spulberate de un alt studiu efectuat în China, la Shenzen. Din 262 de pacienți vindecați de Covid-19, 38 au fost testați din nou pozitiv după ce au fost externați, adică aproape 15%.

În mod curios, cei mai mulți dintre cei reinfectați au mai puțin de 14 ani, iar în timpul bolii au manifestat simptome ușoare. Nici la al doilea test nu au fost simptomatici.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here