În ultimele zile, procedura de verificare a CNP-ului prin staţie în plină pandemie de coronavirus a stârnit comentarii în mediul online. Mulţi români s-au întrebat ce caută, de fapt, poliţia atunci când verifică CNP-ul.
Procedura de verificare a Codului Numeric Personal prin staţie prevede consultarea unei baze de date care include CNP-urile persoanelor aflate în carantină instituționalizată și izolare la domiciliu sub monitorizare medicală.
Acestor persoane le este interzisă părăsirea domiciliului sub orice formă iar dacă sunt găsite pe stradă pot intra sub incidența legii zădărnicirii combaterii bolilor, riscând astfel deschiderea unui dosar penal și chiar închisoare.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 401 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.866 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.560.984 de lei.
Sursa: romaniatv.net