Timişoara a înregistrat, până în prezent, cea mai mare rată de vindecări în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu coronavirus. Într-o intervenţie la Digi24, dr. Virgil Musta, medic primar boli infecţioase la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a spus că această rată crescută de vindecări are mai multe explicaţii.
Una dintre explicaţii este vârsta mai mică a persoanelor infectate: ”Aceasta este una dintre explicații, sunt mai multe explicații. Avem și un anumit flux al pacienților în saloane, în sensul că nu amestecăm pacienții vechi cu pacienții noi, astfel încât cei care așteaptă să se negativeze să nu se recontamineze. Acest lucru ne permite să avem un flux bun al pacienților externați în urma vindecării”.
Dr. Musta este, însă, de acord şi cu ceea ce spun colegii lui, că a fost vorba şi despre noroc: ”Poate, cum zic și colegii mei, avem mai mult noroc”.
Reputatul medic infecționist apreciază că măsurile luate de autorități pentru limitarea răspândirii coronavirusului au fost dintre cele mai bune: ”Țara noastră a luat măsuri bune pentru a ne proteja de un număr foarte mare de pacienți care să depășească capacitatea din spitale și a Terapiilor Intensive. În momentul în care vor apărea, într-un interval scurt de timp, un număr mare de pacienți, capacitatea spitalelor va fi depășită și, poate, mai important, capacitatea de terapie intensivă, unde se duce bătălia între viață și moarte”.
În opinia medicului, cheia succesului în această luptă este stabilirea clară a regulilor: ”Eu cred că cheia succesului este de a stabili exact regulile: cum să te protejezi, care e structura spitalului, cum trebuie să modifici actvitatea în spital. În momentul când există o organizare serioasă, riscul de a te îmbolnăvi este mic. Dacă nu există, atunci vedeți că se întâmplă și situații în care, din păcate, conform statisticii, suntem țara cu cei mai mulți medici sau personal medical infectat, raportat la numărul de pacienți”, a spus dr. Virgil Musta, la Digi24.
Sursa: romaniatv.net