Sponsorizări de 1,5 milioane de lei ar urma să ajungă la Spitalul Județean de Urgență Slatina prin implicarea ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la solicitarea deputatului de Olt Gigel Știrbu.
Anunțul a fost făcut de parlamentarul liberal pe pagina sa de socializare,
„Pe această cale, în urma interpelărilor și insistențelor mele, țin să-i mulțumesc ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, care prin intermediul agențiilor aflate în subordinea ministerului pe care-l conduce, s-a putut dona suma de 1,5 milioane lei Spitalului Județean de Urgență Slatina. Actele necesare acestui contract de donație vor fi perfectate zilele următoare”, a scris, pe Facebook, Gigel Știrbu.

Până la jumătatea acestei luni, mai mulți agenți economici și persoane fizice din județ au făcut donații în bani pentru Spitalul Slatina, suma totală anunțată de conducerea unității depășind 1,2 milioane de lei.



































