Forțele de ordine acționează, vineri, când se sărbătorește Ziua Internațională a Muncii, cu efective mărite pe raza întregului județ pentru a veghea la respectarea restricțiilor impuse prin ordonanțele militare și de a opri, astfel, petrecerile pe care oamenii le organizau, de regulă, la iarbă verde. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră sunt și echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei.
Polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari sunt implicaţi în supravegherea modului în care se respectă, azi, prevederile ordonanțelor militare și sunt pregătiți să intervină acolo unde se constată încălcări ale acestora.
Se acționează cu efective mărite pe raza întregului județ. Alături de structurile de ordine publică și poliție rutieră, echipele de luptători ai structurii de Acțiuni Speciale și ai Jandarmeriei se vor afla în stradă, pentru un răspuns prompt în ceea ce înseamnă asigurarea ordinii și liniștii publice.
„Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună.
Azi este 1 Mai care, pe lângă Ziua Internaţională a Muncii, este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri.
Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel 1 Mai şi să respectăm distanţarea socială, restricțiile prevăzute de Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă.
Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare.
Pentru sănătatea tuturor, facem apel către cetățeni să respecte prevederile Ordonanțelor Militare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
Sanctiunile pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare au valori cuprinse între 2.000 de lei și 20.000 de lei.