Ofițer de poliție din București, REȚINUT de DNA după ce ar fi cerut peste UN MILION de euro șpagă pentru clasarea unui dosar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 mai 2020, a unui ofițer de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Este vorba de Marius-Aurelian Fleancu, care ar fi pretins peste un milion de euro de la o persoană vizată în dosarul în care ofițerul fusese delegat să efectueze activități de urmărire penală, promițându-i acesteia că va face în așa fel încât dosarul va fi clasat.

„În perioada februarie – aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofițer poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz și procurorul șef de secție. Banii ar fi fost pretinși prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofițerul fusese delegat să efectueze activități de urmărire penală, în schimbul promisiunii că:
– acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desființarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză și în cele din urmă la o soluție de clasare
– acesta ar interveni la procurorul de caz și la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât să se dispună soluția clasării, iar eventualele plângeri față de clasare să fie respinse.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.

Inculpatul urmează să fie prezentat, azi, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here