Cum a reacţionat Mariana Moculescu după ce fostul ei soţ, Horia, a fost internat în spital, suspect de COVID-19

Horia Moculescu a fost internat, joi, la Spitalul de Urgență Floreasca, suspect de coronavirus, însă, din fericire, celebrul compozitor este acum bine, nefiind infectat cu COVID-19.

Mariana, fosta soție a lui Horia Moculescu, nu a postat nimic pe rețelele sociale referitor la fostul partener de viață, ba chiar am putea spune că a fost indiferentă la starea artistului.

Singurul mesaj pe care l-a transmis, a fost unul de mulţumire, către persoanele care i-au urat “La mulți ani” fiicei lor, Nidia. Însă, niciun cuvânt de susținere pentru fostul ei soț. ”Vă mulțumesc pentru urările transmise cu ocazia zilei de naștere a fiicei mele, Nidia Mihaela Moculescu”, a scris Mariana, care s-a despărțit cu mare scandal de cunoscutul compozitor.

Horia Moculescu, în vârstă de 83 de ani, a ajuns miercuri de urgență la Spitalul Floreasca, după ce a acuzat simptome specifice infectării cu COVID-19.

Horia Moculescu a fost fumător timp de 40 de ani, motiv pentru care are probleme la plămâni și din cauza acestor probleme, dar și a vârstei, se încadrează la categoria extrem de vulnerabilă în fața virusului care face ravagii pe tot globul.

Horia Moculescu a observat că are simptome specifice infectării cu noul coronavirus, așa că s-a dus de urgență la spital, iar medicii l-au testat. Artistul a primit rezultatul testului astăzi, iar din fericire el este negativ.

Moculescu a declarat pentru Click! că se simte bine și a fost externat din spital.

Compozitorul suferă de Boală Obstructiv Pulmonară Cronică, motiv pentru are tuse cronică, bronșită acută și oboseală. Tusea seacă, împreună cu febra și durerile musculare sunt primele și cele mai importante simptome ale infectării cu noul coronavirus.

Cetățenii care au astfel de simptome sunt îndemnați să sune medicul de familie, evitând deplasarea la Urgențe, pentru că ar putea infecta alți oameni.

Am fost suspect de coronavirus. Am avut toate simptomele specifice, am fost la spital alaltăieri și am făcut trei teste care au ieșit negative. Iar al patrulea la Cantacuzino, a venit rezultatul acum și e tot negativ. Acum sunt acasă, sunt bine”, a mărturisit Horia Moculescu pentru sursa citată.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here