Fost judecător CCR: Amenzile date în timpul stării de urgenţă vor fi anulate. „E ridicol să dai amenzi în continuare”

Sursa foto: romaniatv.net

Petre Lăzăroiu, fost judecător al Curţii Constituţionale, a declarat la România TV că „e ridicol” ca poliţiştii să mai dea amenzi în această perioadă, în contextul în care CCR a declarat că ordonanţa prin care au fost majorate sancţiunile este neconstituţională.

Mai mult, Lăzăroiu e de părere că „orice poliţist cu mintea la el ştie că deja intră în sfera unui abuz în serviciu”.

„Poliţistul, practic, poate să dea amenzi pentru că legea încă nu este neconstituţională. Până la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, ea produce efecte. E ridicol să pui că, deja, Curtea, după ce a dat soluţia, o să mai poţi da amenzi în baza unei legi care sigur pică.

Ce facem în situaţie de alertă? Că nici până acum nu avem o reglementare clară. Că într-adevăr aceste amenzi vor fi anulate, nu vor fi anulate… Părerea mea e că vor fi anulate”, a explicat Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, pentru România TV.

„Este ridicol să dai amenzi în continuare. Orice poliţist cu mintea la el ştie că deja intră în sfera unui abuz în serviciu când este evident că odată pronunţată decizia Curţii, legea nu mai are niciun viitor”, a menţionat Lăzăroiu.

Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here