Şapte cadre medicale din Secţia de Boli Interne a Spitalului Judeţean Buzău, acolo unde patru bolnavi au fost depistaţi cu coronavirus, au fost diagnosticate cu COVID-19, în urma testării tuturor angajaţilor care lucrează în această secţie.
Potrivit directorului SJU Buzău, Claudiu Damian, cele 7 cadre medicale contaminate sunt un medic, 4 asistente şi 2 infirmiere, dintr-un total de 38 de angajaţi de la aecţia de Boli Interne care au fost testaţi.
Toate cele 7 cadre medicale confirmate cu COVID-19 vor fi internate în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău.
„A fost demarată o anchetă epidemiologică, iar luni se va decide ce personal urmează a fi testat”, a anunţat, duminică seară, managerul Spitalului Judeţean Buzău, Claudiu Damian.
Duminică dimineaţă, autorităţile buzoiene au anunţat infecţia cu coronavirus la 4 pacienţi din Secţia de Boli Interne, totul pornind de la o bătrână care a fost testată înainte de a se interna într-un azil.
După confirmarea cu coronavirus a bătrânei de 87 de ani, autorităţile de sănătate publică au trecut la testarea tuturor pacienţilor din Secţia de Boli Interne şi a personalului medical de pe această secţie. În urma testelor efectuate, s-a costatat că alţi 3 bătrâni cu comorbidităţi sunt pozitivi şi 7 cadre medicale, primele din Spitalul Judeţean Buzău.
Secţia de Boli Interne din Spitalul Judeţean Buzău este închisă ca urmare a acestei situaţii. Nu mai este internat nici un pacient, iar cei care pot urma tratamentul acasă vor fi externaţi.
Sursa: stirilekanald.ro