România, în stare de alertă: Măsurile aplicate

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare luni.

Actul normativ are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Legea stabileşte şi faptele care constituie contravenţie şi amenzile pentru fiecare caz. Amenzile sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Stare de alertă 18 mai 2020. Amenzi

Potrivit legii, vor constitui contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:

* Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

* Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

* Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;

* Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;

* Neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

* Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

* Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

* Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege. Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat, mai prevede legea.

Proiectul a fost adoptat marţi de Senat, iar miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgarea legii vineri, în aceeaşi zi fiind şi publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Constituţiei, legile intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.

Sursa: stirilekanald.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.