Focar de infecție la un cămin de bătrâni: 30 de persoane au fost infectate cu COVID-19. Rudele sunt revoltate pe autorităţi: “DSP nici nu răspunde”

Un cămin de bătrâni din Mogoşoaia a devenit focar de COVID-19 după ce inițial o persoană care se afla în tratament cu chimioterapie a fost confirmată cu noul coronavirus.

Testele sosite luni au indicat extinderea numărului de persoane infectate, a confirmat pentru ziar conducerea căminului.

Aproximativ 30 de persoane au fost depistate cu COVID-19 şi transferate apoi la spital de la Căminul Patru Generaţii, din Ilfov. În momentul de față, toate sunt asimptomatice şi sunt în stare bună.

“A fost o persoană care era în tratament de chimioterapie, la test a ieşit pozitiv COVID, s-au testat toţi ceilalţi pacienţi. O parte au ieșit pozitiv, au fost internaţi la spital, să fie retestaţi”, a spus un reprezentat al căminului, pentru Libertatea.

Întregul cămin a fost dezinfectat de DSP. Căminul era în izolare de la finalul lunii februarie şi tocmai se pregătea să dea drumul din nou vizitelor.  Rudele celor din cămin se plâng că autorităţile nu au comunicat cu ele şi nu au putut afla informaţii decât de la reprezentanţii căminului.

“Nu avem nimic de reproșat căminului. DSP Ilfov nu răspunde la telefon. Nici nu știu dacă are număr de urgență, iar la București epidemiologul nu putea fi contactat. Până acum nu am fost contactați de nici o autoritate – doar personalul căminului a oferit informații”, a declarat ziarului o persoană care are o rudă în cămin. Pacienţii sunt internaţi la Spitalul Victor Babeș.

Libertatea a încercat să ia legătura cu reprezentanții DSP Ilfov, însă, până la ora publicării articolului, aceștia nu au răspuns solicitărilor.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here