Deputat USR, despre impozitarea pensiilor: Şansele de neconstituţionalitate sunt enorme

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu afirmă că PSD şi aliaţii săi creează, prin adoptarea în plenul Parlamentului a proiectului de impozitare a pensiilor speciale, “un viciu major”, astfel încât acesta să poate fi declarat neconstituţional.

“Ieri s-a votat proiectul de supraimpozitare a pensiilor speciale, a trecut de Parlament. Azi, la Comisia de statut, se încearcă un raport pe legea votată ieri de Camera Deputaţilor pentru a fi din nou votată în plenul comun, lucru care creează un viciu major acestui proiect şi şansele de neconstituţionalitate sunt enorme”, a declarat Moşteanu, joi, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a criticat decizia Birourilor permanente reunite de a nu include pe ordinea de zi a plenului Parlamentului de joi proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor.

“După ce ieri i-am văzut pe toţi că i-a cuprins entuziasmul pentru eliminarea pensiilor speciale, azi au scos de pe ordinea de zi proiectul USR de eliminarea a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Ieri au pus impozitare pentru toate pensiile speciale, astăzi plenul reunit trebuia să voteze eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiect USR depus de trei ani. Am zis – iată a venit o perioadă bună, o decizie înţeleaptă în care toţi parlamentarii îşi vor da mâna, să terminăm cu această ruşine. Sunt 10 milioane de euro care se duc în fiecare an în buzunarele unor foşti parlamentari, în buzunarele lui Adrian Năstase şi altora ca el, 10 milioane de euro din care s-ar putea face lucruri bune pentru români”, a adăugat Moşteanu.

Potrivit acestuia, USR va insista în fiecare zi, până la finalul acestui mandat, ca proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie adoptat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here