Un nou deces provocat de coronavirus a fost înregistrat în Olt. Bilanțul celor răpuși de virus a ajuns la NOUĂ

Un nou deces provocat de coronavirus a fost înregistrat la nivelul județului Olt.

Este vorba de o femeie de 70 de ani, care a decedat la Spitalul Caracal, unde era internată.

Astfel, în Olt numărul oamenilor uciși de COVID-19 a ajuns la nouă.

„În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mureș, Olt, Suceava, Vrancea și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități”, arată comunicatul transmis de GCS.

Pacienta moartă la Spitalul Caracal suferea și de bronhopneumonie, insuficiență respiratorie, tumoră CEC operată, hemicolectomie dreaptă, insuficiență cardiacă clasa III, obezitate grad III, HPA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here