Bacalaureatul a debutat fără incidente în Olt. 129 de absolvenți au lipsit. Când vor fi afișate rezultatele

Sursa foto: b1.ro

Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română, s-a desfășurat luni, 22 iunie. În Olt, au fost prezenți 2586 candidați, iar 129 nu s-au prezentat la examen, potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Olt.

Nu au existat candidați care au avut temperatura peste 37.3 ̊C, nici candidați care să fi susținut examenul cu subiectele de rezervă, iar pentru tentativă de fraudă nu au fost eliminați candidați.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarele probe vor avea loc astfel:
 marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă
 miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului
 joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu
prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor
obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în
intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către
părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here